¶¥¼¶¹ú²úÊÓƵ

23 Jan 2010

By Emilia Chiscop

John Head, scriitor american, fost jurnalist, membru in comitetul consultativ al Programului de burse pentru jurnalism pe sanatate mintala de la Centrul Pezidential Carter, din Atlanta, SUA vorbeste despre cum s-a confruntat timp de 20 de ani cu o depresie netratata. Pe 5 februarie, el va conferentia la Iasi. Evenimentul are loc la invitatia unui jurnalist de la "Ziarul de Iasi", fost bursier Carter, si a Spitalului Socola.

- Cind ti-a venit ideea sa scrii o carte pornind de la propria ta experienta cu depresia? Ti-a venit ideea chiar in momentul in care ai aflat despre bursele "Rosalynn Carter" pe sanatate mintala sau o aveai mai demult dar asteptai doar momentul? Ai avut in vedere si un scop terapeutic?

- Niciodata nu m-am gindit la aceste lucruri. Cind am propus pentru prima data cartea, drept proiect in cadrul programului de burse de la ¶¥¼¶¹ú²úÊÓƵ, urma sa fie o carte despre sanatate mintala si minoritati in general. Mi s-a sugerat insa ca este o arie mult prea larga si ar trebui sa imi restring tinta. Am continuat sa tot restring aria pina cind am ajuns in punctul in care am realizat ca evitam tocmai acel lucru despre care ar fi trebuit sa scriu, si anume propria mea confruntare.

Am simtit atunci ca nu pot scrie o carte onesta despre sanatate mintala prefacindu-ma ca problema nu m-a afectat personal. Nu am scris cartea cu un scop terapeutic, dar cred ca a fost unul. Intr-un fel, scrierea acestei carti a reprezentat o sesiune de trei ani de terapie.

- In Romania, tulburarea psihica e un tabu, o rusine, un blestem. Ce efect a avut aceasta carte asupra ta ca persoana, asupra starii tale psihice ssi asupra imaginii tale publice? Este chiar atit de periculos, de riscant sa marturisesti public ca ai fost "bolnav psihic"?

- In ceea ce priveste posibila atingere adusa imaginii mele publice, am avut un avantaj. Nu aveam o imagine publica despre care sa imi fac griji. Totdeauna am fost o persoana foarte discreta, iar publicul pur si simplu nu stia multe despre mine. Nu am fost pe ecranul radarului, cum s-ar spune. Dar mi-am facut griji in privinta consecintelor faptului ca depresia mea va deveni cunoscuta. M-am temut ca familia, prietenii, colegii si altii m-ar putea vedea diferit, ca o persoana deteriorata sau chiar periculoasa. De fapt, s-a intimplat exact invers. Oamenii care ma cunosteau cu adevarat si carora le pasa de mine s-au adunat in jurul meu si m-au sustinut. Nu as putea spune care a fost impactul total al confesiunii mele. Cum as putea sa stiu ca cineva m-a evitat sau nu mi-a oferit o slujba sau altceva pentru ca stia despre depresia mea? Deci, nu as putea spune cit de periculos sau riscant este. Si niciodata nu presez oamenii sa iasa in public, asa cum am facut eu. Ar fi de mare ajutor daca mai multi oameni ar face asta, dar este o decizie personala. Fiecare are dreptul la intimitate.

- Cind crezi ca au existat primele semne de depresie din viata ta? (Ai povestit in carte ca primul gind de sinucidere l-a avut la 9 ani, cind mama ta nu te-a lasat la baseball. A fost atunci primul indiciu? A fost mai trziu, cind cei din jur te considerau un jucator de baseball maniac?

- Este primul incident de care imi amintesc. M-am referit la el pentru ca, privind inapoi, nu cred ca gindurile si comportamentul meu erau tipice pentru un copil de virsta aceea. Sint sigur ca multi copii spun sau gindesc "As vrea sa mor". Dar ei nu au aceasta intentie. Ei nici nu stiu cu adevarat ce inseamna. Eu nu doar ca am spus-o. Am planuit cum sa ma omor. Cit priveste reputatia mea de jucator de baseball maniac, privind inapoi, as spune mai degraba ca mania mea a fost relativ usoara. In fapt, probabil ca a fost un avantaj. Mi-a dat pasiune, determinare sI energie care mi-au permis sa realizez mai multe in sport decit as fi reusit cu modestul meu talent.

"20 de ani de suferinta care puteau fi evitati"

- Cind te-ai dus prima data la un psihiatru? La cit timp de la inceputul suferintei?

- Sufeream de depresie netratata de peste 20 de ani inainte de a cere vreun ajutor de orice fel. Au fost 20 de ani de ignoranta si de negare a unei parti din mine, 20 de ani de suferinta care puteau fi evitati.

- Cind ai inceput tratamentul? Citi psihiatri ai schimbat pina ai gasit cel mai bun doctor pentru sufletul si mintea ta?

- Am inceput tratamentul cu putin peste zece ani in urma. Am vazut doar un singur psihiatru. Am pornit in alegerea psihiatrului pe calea gresita. L-am cautat pe cel mai aproape de locuinta mea, la al carui cabinet sa imi fie cel mai usor sa ajung. N-am incercat sa gasesc cea mai buna persoana pentru mine, in care sa am incredere si cu care sa comunic. Dar am fost norocos. S-a intimplat ca persoana pe care am ales-o sa fie un terapeut extraordinar. A inceput sa ma ajute imediat. I-am simtit preocuparea pentru mine imediat. Asta e foarte important, cred eu.

- Spui in carte ca in comunaitatile de afro-americani depresia este numita "the blues". Gasesc o asemanare cu societatea noastra, unde oamenii confunda depresia cu tristetea. Cu alte cuvinte, spun ca sint tristi si nu trebuie sa mearga la medic. La fel, tu nu ai solicitat ajutorul profesionist, spunind ca nu ai auzit de vreun tratament medical pentru nefericire. Ce spui acum? Care e diferenta dintre tristete si depresie? Dintre nefericire si depresie?

- Este si un cintec care spune ca uneori "everybody has the blues". Asta-i adevarat. E parte a conditiei umane. Cu totii avem tristete si nefericire in vietile noastre din timp in timp. O dragoste se sfirseste, nu obtii o promovare pe care credeai ca o meriti, moare cineva apropiat - sint multe lucruri la care reactionam cu tristete. Dar cei mai multi dintre noi le depasesc. Facem ceva care ne face fericiti sau trecerea timpului vindeca rana sufleteasca. Dar imagineaza-ti ca un motiv de tristete pentru majoritatea oamenilor, pe tine te face cu mult mai trist decit pe ceilalti. Sau imagineaza-ti ca devii trist sau nefericit aparent fara motiv. Si ca la un moment dat tristetea ta ar dura saptamini, iar odata cu trecerea timpului ar dura mai mult, si mai mult. Apoi atingi punctul in care crezi ca tristetea si nefericirea nu se vor sfirsi niciodata. Lucrurile care te faceau fericit nu te mai fac. Nu iti mai fac nici macar placere. Crezi pur si simplu ca tristetea este parte a vietii tale si va fi totdeauna. Crezi ca meriti sa fii nefericit. Nu ai speranta ca vei mai simti vreodata bucurie ori fericire. Daca iti poti imagina toate acestea, atunci poti sa iti imaginezi prin ce difera depresia de tristetea obisnuita si de nefericire.

"Trebuie sa avem o atmosfera in care sa putem cere ajutorul fara sa ne fie frica sau rusine"

- Depresia ti-a afectat temporar viata de familie, dar nu ti-a afectat dramatic cariera. Te-ai separat o perioada de familie si copii, dar acum sinteti din nou impreuna. Pe de alta parte, cariera ta a mers inainte. Crezi ca pastrarea si dezvoltarea carierei te-au ajutat sa depasesti mai usor boala? Sau a fost dimpotriva un factor suplimentar de stres si de criza? Ce e mai important pentru o persoana cu depresie: cariera sau familia?

- Este o intrebare grea pentru mine si este una la care nu as incerca niciodata sa raspund in locul altora. Cred ca familia poate fi un sistem extraordinar de motivare si sprijin pentru a-ti reveni din depresie. Fiii mei au reprezentat asta pentru mine. Apoi am realizat ca, in timp ce ma confruntam cu depresia, nu am putut sa fiu acel tata care as fi vrut sa fiu si acel tata de care fiii mei aveau nevoie. Dar nu oricine vrea o familie sau ceea ce e considerat o familie traditionala, cu sotie, sot si copii. Unii oameni se dedica unei cariere sau unei cauze. Pentru acestia sprijinul poate veni din partea rudelor, prietenilor, sau chiar de la locul de munca. Si acesti oameni pot fi motivati sa se faca bine.

Si trebuie sa mai spun ca o familie minunata sau o mare cariera nu garanteaza ca nu vei suferi de depresie sau ca te vei recupera mai repede daca le ai. Sint atit de multi factori implicati. Traim vietile asa cum ni le facem. Problema cu depresia este ca, atunci cind devine parte a vietilor noastre, cel mai adesea necesita ajutorul. Indiferent daca sintem axati pe familie sau pe cariera, trebuie sa avem o atmosfera in care sa putem cere ajutorul fara sa ne fie frica sau rusine.

- In Romania persoanele cu tulburari psihice, se considera in general damnate si se feresc sa faca copii. Tu ai trei copii. Se stie ca riscul de depresie e crescut in rindul copiilor cu parinti diagnosticati cu aceasta afectiune. Cum ai gestionat acest risc?

- Nu sint un expert, dar din ceea ce mi-au spus expertii pe parcursul cercetarii pentru cartea mea, sint dovezi puternice ale unei componente genetice a depresiei - ca aceasta se poate transmite de la parinti la copii - dar este neclara natura acestei transmisiuni. Este de asemenea demonstrat ca mediul familial care se poate crea cind unul din parinti sufera de depresie netratata poate fi un risc pentru copii. M-am ingrijorat in legatura cu acest aspect pentru copiii mei. I-am urmarit atent, pentru a sesiza eventuale semne ale depresiei. Am vorbit deschis cu ei despre propria mea experienta si le-am spus ca pot vorbi cu mine deschis daca ei simt ca au probleme. Parintii care sufera de depresie ar trebui sa vorbeasca cu copiii lor, daca sint suficient de mari, sa inteleaga despre ce este vorba. Dar cel mai important lucru pe care l-as spune acestor parinti este sa caute ajutor pentru ei insisi. Daca ei se fac bine, acesta este cel mai important dar pe care il pot face copiilor lor. Si daca se va intimpla ca si copiii lor sa sufere de depresie, atunci li se va fi aratat cum sa se faca bine.

"Ma uitam in jos, la oamenii din strada. Mi s-a parut ca viata mea e fara rost"

- Oamenii din jur stiau ca esti deprimat?

- Nu chiar. Eram foarte priceput sa ascund asta in cea mai mare parte a timpului. Erau oameni care ma cunosteau bine si care se gindeau ca ceva nu era in regula, dar nu stiau ce anume. Ca sa iti dau un exemplu, mama, fratii si sora mea mi-au spus ca nu au stiut prin ce am trecut pina nu mi-au citit cartea. Nu pentru ca au fost neatenti. Pur si simplu eu am ascuns.

- Bine, poate ca nu au stiut prin ce ai trecut. Dar stiau ca esti deprimat? Colegii tai stiau ca ceva nu e in regula cu tine? Ai relatat in carte o scena: erai la munca, te gindeai sa te sinucizi aruncindu-te pe fereastra, iar un coleg a observat ca ceva era in neregula...

- Oamenii stiau ca ceva era in neregula, dar nu numeau asta "depresie". Se poate ca asta sa fi fost din cauza ignorantei sau sentimentului de jena pe care mi l-ar fi indus. Ceea ce vreau sa spun este ca probabil au fost persoane care s-au gindit ca m-ar face sa ma simt jenat daca mi-ar sugera ca sufar de depresie.

Episodul de la munca a avut loc la scurt timp dupa ce am inceput tratamentul. Nu aveam nici o idee daca o sa ma fac bine. Lucrurile pareau atit de fara speranta. Ma uitam in jos, de la fereastra biroului , la oamenii din strada aflati in pauza de prinz. Am fost coplesit sa vad ca atit de multi din acesti oameni erau fericiti si ca eu nu voi fi fericit niciodata. Mi s-a parut atunci ca viata este fara rost si ca asa va fi mereu. Simteam pur si simplu ca imi pierd controlul. O colega s-a intimplat sa fie prin preajma si a stiut ca ceva e in neregula. M-a intrebat ce nu era in regula si pentru prima data am spus cuiva ce simteam. Ma cunoastea, dar nu era cineva pe care l-as numi prieten. In ciuda acestui fapt, a fost foarte intelegatoare si a incercat sa ma linisteasca. A avut prezenta de spirit sa ma intrebe daca mergeam la vreun medic. Cind i-am spus ca da si i-am dat numele medicului, i-a cautat telefonul si l-a sunat imediat. Mi-a inminat telefonul si am vorbit eu cu doctorul. M-am simtit foarte jenat despre cele intimplate dar am fost atit de recunoscator colegei mele. A trebuit sa includ acest episod in carte ca pe un minunat exemplu de compasiune.

"Sa nu crezi ca esti singur, sa nu-ti fie frica, sa nu-ti fie rusine"

- Ai scris in carte ca unele rude si prieteni te-au sfatuit sa mergi la biserica si sa te rogi, dar ai simtit ca nu e tratamentul potrivit pentru tine. Totusi, ai admis mai tirziu "efectul recuperator" al rugaciunilor si al credintei in Dumnezeu pentru revenirea din suferinta. Ai mentionat ca sint studii si cercetari in SUA despre efectul rugaciunii asupra sanatatii mintale. Ce parere ai despre rolul vietii spirituale si al credintei in procesul recuperarii din suferinta psihica?

- Cred ca este o greseala ca psihoterapeutii sa ignore aspectele spirituale din viata pacientilor lor. Acestea pot fi foarte importante pentru unii oameni. Intr-un fel, depresia este o boala a sufletului si o boala a mintii deopotriva. Depresia poate cauza o pierdere a credintei. In cazul unei persoane pentru care credinta a fost o forta fundamentala de sustinere in viata, recuperarea ar putea sa necesite o regasire a credintei. Iar credinta poate fi o unealta puternica pentru a lupta cu depresia. Problema apare cind oamenilor li se spune ca singura, credinta poate pune capat depresiei sau ca daca ei nu se simt bine inseamna ca le lipseste credinta. Aceasta este o atitudine distructiva. Oamenilor care sufera de depresie trebuie sa li se dea orice resursa disponibila pentru a-i ajuta, spirituala sau de alta natura.

- Crezi ca e posibil ca depresia sa fi fost pentru tine nu doar o cauza a suferintei, dar si un factor mobilizator pentru viata si cariera ta?

- Cu siguranta nu am simtit in acest fel cind am fost in adincimile cele mai profunde ale depresiei mele. Dar da, intr-un fel a fost un factor motivant, insa numai cind am inceput sa ma simt mai bine. Asta a fost cind am putut sa apreciez cum ma ridic din acel loc in care am suferit atit de mult. Si m-a facut mai deschis la polisibilitatile si la importanta bucuriei din viata mea. Oamenii si lucrururile care imi aduc bucurie in viata ramin putine si le apreciez mai mult decit oricind.

- Cind ai inceput sa relatezi despre sanatate mintala?

- Am scris ocazional despre sanatate mintala ca membru al consiliului editorial la Atlanta Journal Constitution. Nu ma specializasem in jurnalism pe sanatate mintala pina cind am obtinut bursa de la Centrul Carter.

- Cit de bine si cit de des relateaza jurnalistii pe sanatate mintala, in SUA? Cum pot fi motivati jurnalistii sa continue sa scrie despre sanatate mintala?

- Presa americana se implica in general eficient pe sanatate mintala atunci cind isi concentreaza atentia in mod special pe acest domeniu. Ma refer la investigatiile care atrag atentia asupra greselilor si abuzurilor din sistemul de sanatate mintala, sau reportajele care spun in profunzime povesti ale oamenilor cu tulburari mintale. Insa in relatarile de zi cu zi pe sanatate mintala, media dezamageste. Aceasta tinde sa se concentreze pe senzational, asociind sanatatea mintala cu infractionalitatea si violenta. Iar acest tip de relatare consolideaza stereotipurile care determina stigmatizarea din cauza careia atit de multi oameni pastreaza discretia in jurul problemelor lor emotionale. Dar observ imbunatatiri. In mod categoric, programe cum este programul de burse pentru jurnalism pe sanatate mintala "Rosalynn Carter", care incurajeaza relatarea corecta si completa contribuie la o schimbare pozitiva. Cind jurnalistii vor intelege impactul afectiunii mintale asupra oamenilor si interesul pe care acestia il au fata de subiect se vor dedica mai mult acoperirii acestui domeniu.

- Se spune ca in toate lucrurile exista o lectie si un sens. Care este aspectul pozitiv al depresiei din viata ta?

- Nu sint printre aceia care cred ca trebuie sa suferi pentru a aprecia lucrurile bune din viata. Insa este ceva ce depresia mi-a revelat: Imbratisez lucrurile care imi aduc bucurie si le apreciez asa cum nu faceam inainte. Aceasta, plus lectia pe care am invatat-o din propria mea recuperare, sint cele mai pozitive lucruri ale acestei experiente.

- Te consideri pe deplin recuperat? Urmezi acum vreun tratament sau faci psihoterapie?

- Ma consider recuperat, dar nu in felul in care oamenii folosesc acest termen. Oamenii pun semnul egal intre "a-ti reveni" si "a fi vindecat" si inteleg prin "vindecat" ca nu te vei mai imbolnavi niciodata. Dar, ca persoana care si-a revenit din boala, nu sint mai vindecat de depresie decit este imuna acestei afectiuni o persoana care nu a avut niciodata depresie. Aceasta persoana ar putea suferi de depresie intr-o buna zi, iar eu as putea intr-o buna zi sa sufar din nou. Am avut ultima intilnire cu un psihiatru aproximativ cu patru ani in urma. A spus ca e bucuroasa sa imi spuna ca nu mai am nevoie sa o vad in mod regulat, pe ea sau un alt psihiatru. Considera ca imi revenisem si ca eu am suficienta constiinta de sine incit sa recunosc cind o sa am nevoie de ajutor. A avut incredere ca daca voi avea nevoie de ajutor, il voi cere de aceasta data. Acesta e cel mai important lucru. Acum ma consider o persoana foarte pozitiva care se bucura de viata. Dar daca voi incepe sa ma cufund din nou in acel loc unde am fost inainte, voi sti si voi actiona.

- Care sint cele mai importante trei sfaturi pe care i le-ai da cuiva care se confrunta cu depresia?

- Acestea sint lucrurile pe care le-as spune:

* Sa nu crezi ca esti singur. Nu esti. Sint multi oameni care sufera ca tine si multi carora le pasa de suferinta ta.

* Sa nu-ti fie rusine. Nu esti de condamnat pentru ceea ce ti se intimpla.

* Sa nu-ti fie frica. Exista speranta. Sint multe cai de a te face bine si, cu ajutor, iti vei gasi calea.

--------

"A lasa sanatatea mintala netratata este mult mai costisitor decit sa tratezi problemele de sanatate mintala"

- In Europa, preventia depresiei este o prioritate a politicilor de sanatate publica ale Uniunii Europene. Am fost recent la o conferinta europeana pe aceasta tema, desfasurata la Budapesta, iar aici, sistemul american de sanatate mintala a fost oferit ca un exemplu de buna practica. Ce parere ai despre sistemul de sanatate mintala american?

- America are multe resurse pentru a oferi tratamente pentru sanatate mintala. Problema este ca ingrijirile sint accesibile doar unei fractiuni din populatia care are nevoie de ele si numai o parte din aceasta fractiune beneficiaza intr-adevar de aceste tratamente. Se spune ca singurii carora li se garanteaza ingrijirile de sanatate sint cei din inchisori deoarece justitia noastra a stabilit ca odata ce statul ia pe cineva in custodie este responsabil pentru starea sanatatii sale. Restul sintem, cei mai multi, pe cont propriu in special in ce priveste sanatatea mintala. Sper ca asta se va schimba. Dar oricine a privit confuzia din jurul dezbaterilor privind reforma serviciilor de sanatate in Statele Unite ale Americii stie ca schimbarea fundamentala nu va veni usor.

- Esti foarte critic cu sistemul de sanatate mintala american si nu ma indoiesc ca inca aveti multe probleme. Dar as vrea sa fii putin mai concret pentru ca altfel cititorii ar putea crede ca sistemul american este chiar mai rau decit cel romanesc. Si nu e deloc adevarat. Sistemul american e considerat un exemplu de buna practica in Europa, chiar in tarile dezvoltate. Fireste ca sint multe diferente de la un stat american la celalalt. Cum este sistemul de snanatate mintala din statul tau, California?

- Mai intii lasa-ma sa fiu clar in privinta criticismului meu asupra serviciilor de ingrijiri in sanatate mintala din America. Repet, nu spun ca avem un sistem prost. Avem un sistem foarte bun cu resurse de invidiat pentru alte tari. Critica mea este ca aceste servicii de inalta calitate nu sint accesibile pentru suficient de multi oameni. Sint mai multe explicatii pentru aceasta situatie dar cel mai important, cred eu, este lipsa de vointa politica pentru a asigura un acces mai larg la serviciile de sanatate. Iar asta se explica in parte prin atitudinea americanilor fata de sanatate. Noi nu vedem accesul la ingrijiri de sanatate ca pe un drept. Iar cind e vorba de sanatate mintala , este tratata aproape ca un lux. Avem aceasta atitudine in ciuda a ceea ce ne spun expertii: a lasa sanatatea mintala netratata este mult mai costisitor decit sa tratezi problemele de sanatate mintala. Ai intrebat despre sistemul de sanatate mintala din California. Cindva era cunoscut ca unul din cele mai bune din intreaga tara. Dar, ca multe state, California se confrunta cu un buget de criza. O parte din cele mai drastice reduceri de fonduri au afectat serviciile de sanatate mintala. Cu toate acestea sistemul din California este inca mai bun decit in multe alte state din SUA.

- Cite spitale sint, de exemplu, in San Francisco, cite centre comunitare de sanatate mintala sI cite spitale de psihiatrie? Cite asociatii ale pacientilor sI familiilor lor sint?

- Am verificat lista spitalelor din zona Bay Area. Snt peste 200 de spitale si clinici. Sint peste 140 pe o distanta de 33 de kilometri de la casa mea din Berkeley. Sint mai mult de 30 pe alti 16 km. Si inca 20 pe o distanta de opt km. Deci sint o abundenta de servicii de sanatate. Daca vei cauta spitale si funizori de ingrijiri de sanatate mintala, sint si acestea peste 200 in Bay Area. E dificil de spus care din acestea sint institutii comunitare, dar numarul lor este substantial. Sint de asemenea numeroase organizatii neguvernamentale dedicate ingrijirilor de sanatate mintala si activind pentru interesele oamenilor cu probleme psihice. Sint grupuri, ca Mental Health America si National Alliance on Mental Illness care au filiale in comunitatile din tara. Sint de asemenea nenumarate grupuri independente care actioneaza la nivel de stat sau la nivelul comunitatilor locale. Oamenii cu probleme de sanatate mintala au propriile lor grupuri care lupta pentru drepturile lor. Sanatatea mintala este un domeniu in care activismul si actiunile de advocacy sint foarte puternice in SUA.

- Cum s-a schimbat sistemul de sanatate mintala american din 1973, cind ai avut primul episod depresiv?

- Sint multe schimbari, cele mai multe spre bine. Este un acces mai larg la tratament. Medicamentele au devenit mai bune si cu mai putine efecte secundare. Stim acum mult mai multe despre depresie decit stiam atunci. Dar unele schimbari nu au fost bune. Cind an anii 1970 au inceput sa se inchida institutiile de sanatate mintala pentru a preveni tratamentul necorespunzator, tendinta care a dobindit un ritm accelerat in anii '80, era de presupus sa se acorde finantare pentru metodele de tratament in comunitate, care ar fi fost mai umane si mai eficace. Dar finantarea nu a venit, iar oamenii care aveau nevoie de ingrijire pur si simplu nu au primit deloc. Vedem rezultatele acestei situatii in problemele pe care le avem cu oamenii strazii in SUA. Oricum, sint optimist in legatura cu sistemul de sanatate mintala american. Cred ca ne indreptam in directia buna. Legea paritatii sanatatii mintale votata de Congres va produce efecte in acest an. Este un lucru pentru instituirea caruia fosta Prima Doamna Rosalynn Carter a muncit ani de zile. Aceasta inseamna ca angajatorii care ofera asigurare de sanatate pentru angajati trebuie sa includa o acoperire egala pentru ingrijirile de sanatate mintala. Este un semnificativ si foate bun pas inainte. Si cred ca Presedintele Obama va sustine progresiv sanatatea mintala. Una din ideile sale privind reforma sanatatii este ca prin investitiile in ingrijirile de sanatate pentru cit mai multi americani cu putinta se pot economisi multi bani mai tirziu. Ideea se aplica si sanatatii mintale.

-------

John Head se va intilni cu publicul din Iasi in februarie

"Ziarul de Iasi" in parteneriat cu Spitalul de Psihiatrie Socola organizeaza un eveniment inedit. John Head va vorbi publicului iesean despre cum a convietuit timp de 20 de ani cu o depresie netratata si despre sistemul de sanatate mintala american. Evenimentul, desfasurat si cu sprijinul firmei Radix (NESS Technology) are loc pe 5 februarie la ora 10, in Amfiteatrul Spitalului Socola, iar conferinta va fi tradusa in limba romana.

-------

John Head:

Este scriitor si traieste in Berkeley, California. Prima sa carte, We Were the Land's: Biography of a Homeplace, a fost declarata de Asociatia Scriitorilor din Georgia, drept cea mai buna carte de memorii a anului 1999. John Head a fost unul din cei sase jurnalisti din Statele Unite ale Americii cistigatori in 1999-2000 ai bursei "Rosalynn Carter pentru jurnalism pe sanatate mintala". Cartea sa, Standing in the Shadows: Understanding and Overcoming Depression in Black Men, aduna laolalta doi ani de cercetare care au inceput in perioada bursei Carter si tulburatoarea sa experienta de supravietuitor al unei depresii clinice netratate timp de 20 de ani. Cu ocazia decernarii "Premiului anual pentru leadership in eradicarea stigmatizarii", in 2005, Centrul de Sanatate Mintala si Comunitara din Los Angeles a stabilit ca Standing in the Shadows este "un indemn la actiune pentru sprijinirea celor aflati in suferinta si care refuza ajutorul din cauza stigmei si rusinii", asociate tulburarilor mintale. Alaturi de John Head, printre cistigatorii acestui premiu se afla fosta prima doamna a Americii, Rosalynn Carter, fostul medic general al SUA, Dr. David Satcher, scriitorul si jurnalistul Steve Lopez, autorul cartii "The Soloist", dupa care s-a realizat recent un film aflat pe lista neoficiala pentru Oscar.

John Head este membru in comitetul consultativ al Programului de burse "Rosalynn Carter pentru jurnalism pe sanatate mintala" si membru in consiliul director al Fundatiei Americane de Psihiatrie. El a fost, de asemenea, presedinte al consiliului director al Penn Center, institutie fondata cu rolul de a oferi acces la invatamint superior sclavilor eliberati, si care acum este o organizatie non-profit ce militeaza pentru conservarea istoriei si culturii populatiei Gullah, din zona insulara a Georgiei si Carolinei de Sud.

Experienta sa profesionala include peste 20 de ani de cariera ca jurnalist la Detroit Free Press, USA TODAY si Atlanta Journal-Constitution. A lucrat ca secretar de presa al primarului Maynard Jackson, primul primar afro-american al orasului Atlanta, capitala Georgiei. A tinut cursuri in cadrul Departamentului de Jurnalism si Comunicare la Universitatea de Stat din Georgia. In prezent, este senior editor la MHN, o companie de sanatate comportamentala din San Rafael, California.

Copyright 2010. Used with permission from Ziarul de Iasi and Emilia Chiscop.